Despre viață și despre emoții
Fiecare bătaie de inimă poartă cu ea o lecție prețioasă despre viață și despre emoții, amintindu-ne că suntem vii și capabili să iubim și să suferim în egală măsură.
Viața și emoțiile sunt inseparabile, tocmai din acest motiv am ales ca tema principală a acestui blog să fie „despre viață și despre emoții”. A fi uman înseamnă să simți, să iubești, să suferi și să crești prin toate acestea, construindu-ți astfel propria poveste unică și valoroasă.
Ce este viața? – a fost una dintre primele mele întrebări cu adevărat serioase. Aveam vreo 10-12 ani când am început să mă întreb care este rostul oamenilor, în general, și al meu, în special.
Mi-am răspuns după un timp că „viața este o călătorie continuă, un șir nesfârșit de experiențe și lecții”. Am concluzionat și eu, la fel ca mulți alți oameni, că fiecare zi aduce cu sine noi oportunități de a învăța, de a iubi și de a crește.
Ce sunt emoțiile? – m-am întrebat mai târziu în viață când am început să conștientizez că trăirile mele sunt diferite în funcție de ceea ce se întâmplă în afara mea.
Emoțiile sunt esența experienței noastre umane. Ele ne ajută să ne conectăm unii cu alții, să înțelegem și să ne exprimăm trăirile interioare.
Despre viață și despre emoții să auzim numai de bine!
Îmi place să scriu. Așa mă exprim, așa înțeleg, așa simt că pot aduce ceva bun în lume.
Scriu povești pentru copii, povești care vorbesc despre viață și despre emoții, povești care deschid drumuri și care oferă răspunsuri simple acolo unde lucrurile par complicate.
Scriu și pentru adulți, despre cine suntem noi, oamenii de dincolo de roluri. Scriu despre sensuri, care se arată din simboluri și despre viață, așa cum o trăim și cum am vrea să o trăim.
Creez conținut pentru proiecte care au nevoie să fie cunoscute și comunicate cu sens, nu doar cu zgomot.
Sunt pasionată de Numerologie și de Astrologie, cred în semne și ritmuri care ne pot ghida. Mă atrag conceptele de NLP / Psihologie și mă bucur când pot ajuta oamenii prin Life Coaching pentru a-și îmbunătăți viața și a-și găsi echilibrul interior. Nu promit soluții magice, dar cred în întrebări bine puse.

- Experiență profesională
Totul a început pe la 17 ani. Atunci am urmat un curs de Soră de Cruce Roșie și am făcut multă practică în spital unde am văzut durerile fizice și suferințele emoționale ale pacienților. Timp de doi ani am avut o perioadă aglomerată, plină de provocări, oportunități și învățături. Eram elevă la liceu (clasele XI și XII) – profil mate-fizică, dar și cursantă și practicantă sub umbrela Crucii Roșii.
Am învățat încă de pe atunci că nu este de ajuns să aud ce spun cei din jurul meu, ci este important să-i înțeleg.
Prima perioadă a carierei mele profesionale (cu „contract de muncă”) a fost cea în care am lucrat în vânzări. Înțelegând că vânzarea nu este doar un proces mecanic, ci un mod de a identifica nevoile oamenilor și de a oferi soluții adaptate personalității fiecăruia, am reușit să-mi descopăr și dezvolt abilități extraordinare de relaționare. Încă de pe atunci am înțeles că totul este despre viață și despre emoții, dar într-un sens profund, dincolo de aparențe.
Mi-am continuat cariera ca trainer, mentor și coach, având prilejul să întâlnesc persoane aflate în momente dificile din viața lor. În timpul sesiunilor mele, am văzut cum anxietatea, stresul și alte stări dificile pot afecta profund viața pe toate planurile. Am realizat rapid că, pentru a putea oferi un ajutor în plus și necesar celor pe care îi consiliam, trebuia să mă pregătesc intens și să învăț cât mai multe despre psihologie, NLP (Programare Neuro-Lingvistică), coaching și terapii complementare.
În acest context, am început să explorez în profunzime și domeniile numerologiei și astrologiei, recunoscând valoarea pe care aceste instrumente o poate aduce în procesul de autocunoaștere și dezvoltare personală. Am participat la numeroase cursuri și workshop-uri specializate, am frecventat evenimente de profil și am studiat literatura de specialitate pentru a înțelege dincolo de teorii – aplicabilitatea practică a acestor discipline. Astfel, am reușit să-mi transform pasiunile, numerologia și astrologia, în practică și să le integrez în abordările mele, oferind o perspectivă mai profundă și personalizată pentru clienții mei.
Cu fiecare om pe care l-am consiliat și cu fiecare sesiune de training, coaching sau consultanță, am adunat experiențe și am învățat lecții importante, inclusiv că esența trăirilor este despre viață și despre emoții. Am simțit nevoia să împărtășesc aceste cunoștințe cu un public mai larg, așa că am început să scriu, iar acest blog cu teme despre viață și despre emoții este parte din misiunea mea.
- Viziune
Cred în mesajele care spun ceva cu rost și în oamenii care aleg să vorbească onest, nu doar frumos. Pentru mine, scrisul este o formă de clarificare, conectare și contribuție.
- Misiune
Pun ordine în gânduri, structură în povești și sens în cuvinte. Scriu pentru ca ideile bune să prindă formă, iar exprimarea să se transforme din gânduri împrăștiate în mesaje clare, cu direcție. Cred că în spatele fiecărui om există o hartă interioară care merită descifrată, iar numerologia și astrologia pot deschide drumul spre ea.
Ai ceva de scris? O poveste, ceva despre viață și despre emoții sau un mesaj care merită spus mai bine? Vrei conținut care să reflecte cine ești sau ai nevoie de ghidare în procesul tău de clarificare interioară?
Scrie-mi. Spune-mi ce cauți și vedem împreună dacă sunt omul potrivit pentru tine.
despre viață și despre emoții; foto: pixabay, canva

