Prin numerologie, decodificarea destinului, autocunoașterea, oportunitățile și piedicile apărute în viață, devin simplu de înțeles și folosit în dezvoltarea personală, de aceea numesc numerologia, știința autocunoașterii. Numerele care ne însoțesc, cele din data nașterii, din numele nostru (fiecărei litere îi corespunde o cifră), din CNP, din adresa la care locuim, din numărul mașinii pe care o folosim, din numele firmei la care lucrăm, din datele partenerului de viață și din toate lucrurile și persoanele din jurul nostru, au o influență mai mare sau mai mică asupra noastră. Nimic nu este întâmplător, nici ceea ce pare întâmplare sau coincidență, nu sunt așa, totul este bine pus la punct și poate fi descifrat prin numerologie.
Numerologie înseamnă matematică? magie? astrologie?
NU! NU! NU! nici matematică, nici magie și nici astrologie! Numerologia folosește matematica pentru că lucrează cu cifrele în sensul că le descifrează, pare magie pentru că interpretează ceva ce este, în aparență, exact (numerele) în ceva ce pare previziune și poate fi confundată cu astrologia pentru că folosește data nașterii pentru interpretarea destinului unei persoane.
În fiecare moment, numerele ne dirijează lumea şi veştile într-o manieră pe cât de surprinzătoare, pe atât de misterioasă.
Pitagora
Preocuparea pentru numerologie, ca știință și filosofie, este foarte veche, fără a se cunoaște cu exactitate când a început. Cunoscut și sub denumirea de știință a numerelor magice, conceptul de numerologie este menționat în istoria Egiptului antic, a Chinei antice, în istoria Indiei, a Japoniei și a Greciei. Pitagora este recunoscut ca întemeietor al pitagorismului (curent filozofic și școală de matematică din Grecia antică, întemeiate de Pitagora și continuate de adepții lui). Învățăturile moștenite de la Pitagora s-au transmis prin intermediul discipolilor săi, pitagoricienii.
Teoria matematică a fost aplicată de către Pitagora și în muzică, după ce acesta a observat că diferențele dintre sunete apar ca raporturi numerice, sunetele muzicale fiind astfel determinabile matematic. Aplicând această relație matematică și distanței dintre Soare și alte planete ale Sistemului Solar, Pitagora a ajuns la concluzia că localizarea sferelor cerești respectă sunetele armonice, motiv pentru care a vorbit despre „muzica sferelor” sau „armonia sferelor”.
Tot Pitagora a fost cel care a afirmat, primul, că Pământul este rotund și se învârte în jurul Soarelui.
Lumea a fost creată prin imitarea numerelor
Pitagora
Cum ne ajută numerologia în autocunoaștere?
Data nașterii este predestinată în cadrul planului Universului, iar omul este influențat de vibrațiile transmise, în momentul nașterii sale, în câmpul energetic terestru. Aceste vibrații arată caracteristicile persoanei, talentele, predispozițiile, fricile, ”traseul” său în viață, oportunități, piedici și lecții de învățat. Prin numerologie toate aceste lucruri pot fi aflate, interpretate și folosite.
Cunoscându-și propriul tablou numerologic (numerograma), omul își poate dezvolta potențialul și își poate schimba aspectele conflictuale ale personalității. Majoritatea oamenilor se nasc cu multe calități care rămân nedezvoltate (și) datorită convingerilor limitative care sunt dobândite inconștient. Un exemplu des întâlnit este cel al părinților care își opresc copiii din a se dezvolta în anumite domenii, de exemplu, ca pictori pentru că ”nu poți trăi din pictură” sau ca scriitori pentru că ”ce să faci ca scriitor?” sau ca profesori pentru că ”profesor vrei să fii? nu vezi câtă bătaie de cap și salariu mic? Mai bine te faci IT-ist”. Aceste prejudecăți și limitări fac parte din subconștientul colectiv și se transmit din generație în generație până își pune cineva întrebarea: ”Oare așa este? Mă ajută zicala asta? Sau mai bine renunț la ea?”
A ne descoperi capacitățile, dar și defectele, și fricile, și a ”lucra” cu ele, reprezintă un pas important spre perfecțiunea interioară, realizarea personală și îndeplinirea scopului vieții. În business se realizează analiza SWOT pe baza percepțiilor din realitatea celor care fac această analiză, apoi se trag niște concluzii și se trasează obiective, direcții, strategii și planuri.
În numerologie, analiza SWOT este gata realizată de la naștere, este de ajuns să fie identificată!
Concret, numerologia analizează:
- Vibrația Nașterii (calea în viață/vibrația de destin) care este interpretată prin numărul la care se ajunge adunând toate cifrele care alcătuiesc data nașterii. De exemplu, pentru data nașterii 17.06.1984, vibrația nașterii este 9 (1+7+6+1+9+8+4=36, 3+6=9). Acest număr guvernează viața omului, arată predispozițiile natale și trăsăturile generale ale personalității: calități, vocație, scopuri, defecte, și are legătură cu Sinele, Esența și Potențialul Divin.
- Vibrația Zilei Nașterii interpretată prin numărul obținut din adunarea cifrelor zilei de naștere. Pentru cel născut pe 17, vibrația zilei nașterii este 8 (1+7=8). Acest număr indică modul în care gândim și în care ne comportăm atunci când suntem singuri. Vibrația zilei nașterii reflectă felul în care acționăm în viața de zi cu zi și are legătură cu planul fizic și limitele realității. În numerologie sunt importante toate numerele, iar în interpretarea vibrației zilei nașterii sunt importante și cifrele, luate separat, care alcătuiesc ziua nașterii. În exemplul de mai sus, importante sunt și 1, și 7, și 8, și 17. Doar pentru cei născuți într-o zi cu o singură cifră se face o singură interpretare. Pentru cei născuți pe 10, 20 sau 30, caracteristicile sunt date de cifrele 1, 2 sau 3, acestea fiind accentuate datorită lui 0 care le urmează (conform numerologiei indiene).
- Vibrațiile numelui complet, al numelui (doar cel de familie), al prenumelui (și al diminutivelor), al vocalelor și al consoanelor care ne arată motivațiile interioare, impresiile pe care le producem celorlalți, scopurile conștiente și inconștiente care ne conduc în viață, precum și influențele sau completările pe care aduc le vibrației nașterii.
- Vibrația energetică care se obține prin adunarea vibrației nașterii cu vibrația numelui complet și arată ce poate fi realizat din ceea ce oferă ca predispoziții vibrațiile destinului și ale numelui.
- Vibrația semnăturii care, adunată cu vibrația nașterii, arată destinul real al persoanei.
- Influențele primei litere a unui nume, ce înseamnă lipsa unor cifre din interpretarea numelui, cum este influențat temperamentul și ce aptitudini și înclinații principale sunt disponibile.
- Influențele numerelor care ne înconjoară: numărul apartamentului/casei/adresei, numărul mașinii, numărul de telefon, precum și alte numere obținute din corelarea literelor cu cifrele.
- Care sunt cele mai bune zile și ore pentru a face anumite lucruri importante și a avea șanse mari de succes.
- Compatibilități în cuplu și în parteneriate în funcție de vibrațiile fiecărui partener.
- Influența culorilor în funcție de Vibrația Nașterii.
- Ciclurile energetice ale vieții, de 7 și de 9 ani, influențele fiecărui an, precum și șansele de reușită din anumiți ani.
- Analiza interacțiunii tuturor vibrațiilor (numerele existente în tabloul numeric personal), cât de armonios sau conflictual se îmbină, ce influențe concrete au și cum pot fi folosite pentru ca drumul vieții să fie cât mai lin.
Vibrația numelui și a semnăturii accentuează sau slăbesc calitățile și posibilitățile date de vibrația nașterii, iar o discrepanță prea mare între ele reflectă probleme de personalitate care poate fi analizate prin interpretarea celorlalte vibrații personale. Un tablou complet numerologic (numerogramă) explică fiecare influență și poate face recomandări. De exemplu, să alegi numele sau diminutivul pe care să fii strigat de către ceilalți. Sau îți poți schimba semnătura.
Numerele obținute prin diferite calcule ale datei nașterii, ulterior și ale numelui complet, se așază în matricea psiho-energo-informativă și se interpretează fiecare dintre cele nouă pătrate componente (aferente cifrelor 1-9), apoi și coloanele, liniile și vectorii (diagonalele). În numerologie toate numerele sunt descoperite, interpretate și explicate.
Iată ce reprezintă fiecare pătrat al matricei, din punct de vedere al numerologiei:
1. Caracterul persoanei, energiile psihicului, ego-ul, talentul de a fi lider, forța voinței.
2. Bioenergiile, emoțiile, corpul astral, energia vitală, capacitatea de comunicare, empatia, entuziasmul.
3. Memoria, capacitatea de a acumula cunoștințe, de a stoca informațiile, dar și de a le folosi, capacitatea de adaptare.
4. Starea inițială de sănătate a corpului, rezistența fizică în condiții extreme, imunitatea la nivel celular și energetic.
5. Centrul matricei, are legătură cu toate celelalte pătrate. Ea reprezintă nivelul intuitiv al persoanei, capacitatea de a vedea cauzele, efectele și consecințele evenimentelor trecute, prezente și viitoare, de a percepe conștient semnificația adâncă a acestora. Este legată de logică, de curaj, precum și de stimă de sine.
6. Energia pământului, arată capacitatea de a transforma această energie, cu alte cuvinte de a fi practic, de a munci, dar și entuziasmul de a face acest lucru.
7. Talent, înțelepciune, abilitatea cu care o persoană știe să influențeze cursul evenimentelor, noroc, legătura cu divinitatea.
8. Simțul responsabilității, capacitatea omului de a se sacrifica pentru alții, toleranță, iubirea față de ceilalți, succesul social, raportarea la grupul social sau la țară.
9. Forța mentală, inteligența, abilitatea de a învăța și de a transforma informațiile în folosul propriu.
În fiecare pătrat pot fi una, niciuna sau mai multe cifre, interpretarea realizându-se în funcție de aspectul final al matricei. Niciuna sau mai multe cifre într-un pătrat nu înseamnă rău sau bine. În numerologie nici nu există rău sau bine, ci caracteristici care influențează omul și viața sa.
Prin numerologie omul se vede cum este el cu adevărat și are posibilitatea de face schimbări. Sigur că data nașterii nu poate fi schimbată, dar numele, semnătura, adresa, locul de muncă pot fi schimbate.
În numerologie se lucrează cu numerele de 1 la 9, dar, în cazul în care la adunarea cifrelor se obține 11, 22 sau 33, acestea se interpretează separat. Aceste numere se numesc Maestre și arată, în esență, o persoană racordată la una dintre cele mai înalte Vibrații. Interpretarea realizată prin numerologie aduce mai multe informații despre menirea numerelor Maestre.
Din cartea pe care am scris-o, Arta Numerologiei, poți afla foarte multe lucruri despre cifrele care îți influențează viața.
Numerele sunt esența tuturor lucrurilor!
Pitagora
Dacă dorești o numerogramă personalizată, contactează-mă.
foto: pixabay