interviu angajare

Interviu de angajare: Ce să nu spui

Interviul este un proces plin de emoție, mai ales pentru candidat, dar și pentru recrutor. Și unul, și celălalt, au așteptări, iar discuția poate fi dificilă. Recrutorul are, pe lângă presiunea de a găsi omul potrivit pentru job, și responsabilitatea prezentării corecte a postului în fața candidatului, iar candidatul are responsabilitatea prezentării sale corecte, a respectului față de munca recrutorului. dar și ”obligația” de a fi el însuși. Pare simplu, dar nu este chiar așa….uneori lucrurile pot scăpa de sub control, iar consecințele pot fi … neașteptate.

Cu câțiva ani în urmă m-am ocupat (și) de recrutare. Eram într-o companie cu oameni (majoritatea) cam rigizi și plini de ei. În special cei din conducere erau scorțoși, conservatori și nu aveau aproape deloc simțul umorului. Bine că nu am stat prea mult pe acolo! Aveam ceva experiență în recrutare, de la jobul anterior, iar în acea companie aveam un dublu rol: trainer și recrutor pentru posturi din departamentele de vânzări și relații clienți. Pot spune că, după experiența de acolo, am învățat mai multe lucruri despre ”ce să nu faci” decât despre ce să faci. Adevărul este că și experiențele de tip ”așa nu” te ajută să evoluezi, important este să nu stai prea mult în zona asta. Pentru o experiență (limitată neapărat) pe propria piele, nu e rău să vezi și fața întunecată a unui job. Cred că în felul acesta vei putea să apreciezi mai bine lucrurile bune. 

”Câteodată câștigi, câteodată înveți!” nu neapărat pierzi!

interviu angajare

În compania despre care vorbesc, nu vreau să dau nume (chiar nici nu contează), erau multe reguli (nescrise) foarte stricte. Reguli născocite și fără o bază legală sau morală, menite doar să facă un fel de disciplină, după cum credeau mai marii șefi. Pe partea de recrutare, regula cea mai ”tare”, dată de însuși directorul general, suna cam așa: ”15 minute pentru un interviu. Nu trebuie să pierdem timpul, doar câteva întrebări sunt de ajuns…”. Am avut o discuție cu șefa mea, d-na director de resurse umane, legată de interviuri și de faptul că este nevoie să alocăm mai mult timp pentru discuțiile cu fiecare candidat. După cum probabil bănuiești, d-na îmi spune: ”Ba da, sunt de ajuns 15 minute. Hai că mergem împreună la interviuri, să-ți arăt cum se face”. Hai! Chiar eram curioasă să văd cum din cinci întrebări îmi pot da seama dacă omul care a venit la interviu, plin de speranță, că doar d-aia venise, este sau nu potrivit pentru post.

Este adevărat că mă confruntasem și eu înainte cu situații în care oamenii erau total alții decât ceea ce era scris în CV și asta pentru că există această idee (greșită!) că poți exagera în CV, în speranța că o dregi cumva la interviu. Pentru astfel de cazuri, evidente de exagerare, da, îți sunt de ajuns doar câteva minute. Însă, nu recomand nimănui să exagereze în CV! Chiar dacă, să presupunem, reușești să treci de interviuri și ești angajat, vei demonstra în timp ce știi și ce ești cu adevărat și mai rău îți va fi. În fine…acesta este deja un alt subiect.

D-na director de resurse umane avea părul blond (vopsit). Nu este chiar un aspect important, dar vei vedea în continuare de ce am făcut această precizare. Era o tipă ce lucrase în contabilitate și ajunsese, prin împrejurări bizare, în această poziție. Nu avea abilități de relaționare, era taciturnă și supărăcioasă. Din punctul meu de vedere, nu era deloc potrivită pentru funcția respectivă, noroc că nu a rezistat prea mult și singură a ales să revină la cifrele din conta.

Cum a descurs acel interviu

Intră în sala de interviuri un tânăr cu un zâmbet adevărat (nu din acela de complezență), salută respectuos și, la invitația noastră, se așează. D-na director de resurse umane începe rapid cu întrebările: ”de ce vrei să pleci de la actualul loc de muncă?”, ”unde te vezi peste 5 ani?”, ”de ce să te angajăm?” ”ce hobby-uri ai?” …cam astea erau întrebările standard, puse în grabă…Tânărul era volubil, atent, vorbea coerent și la subiect, știa să-și stăpânească emoțiile…din punctul meu de vedere, era potrivit pentru postul de consultant vânzări pentru care aplicase. Șefa mea chiar făcea notițe pozitive pe marginea CV-ului, semn că i se părea și ei potrivit. Doar că….s-a întâmplat ceva ce nu ar fi trebuit să se întâmple. La întrebarea ”ce hobby-uri ai?” tânărul a răspuns, cu un zâmbet larg și ochi sclipitori: ”Glumele! Îmi place să spun bancuri, iar oamenii să se distreze!”. ”Interesant” – spune șefa ”Ne spui și nouă un banc care să ne distreze?”. ”Daaa…tocmai am auzit unul tare! Era o blondă ….” ….oooo…nu! nu, băiatule drăguț, nu trebuia să spui asta….

Pe măsură ce candidatul spunea cu entuziasm bancul, în speranța că ne va binedispune, șefa mea mâzgălea nervos CV-ul lui. Vedeam cu coada ochiului asta, știam că este prea închistată și fără simțul umorului, pentru a se bucura de un banc cu blonde, și mai știam că nu-l va mai chema la următorul interviu….păcat! Tânărul și-a terminat de spus bancul, încântat probabil de ocazia ce i se ivise și aștepta un răspuns. Cu un zâmbet prefăcut, d-na director – conducătoarea de interviuri scorțoase și subiective – l-a anunțat că ”te anunțăm noi ce vom hotărî”. Imediat după ce tânărul a ieșit, a tăiat cu o linie apăsată, aproape să rupă foaia, de sus până jos, CV-ul și a spus printre dinți ”ăsta nu”. ”Eu cred că ar fi fost potrivit” – spun eu – ”chiar este genul de om de vânzări care ne trebuie. Cred că ar trebui să-l chemăm și la următorul interviu, cu șeful departamentului de vânzări”. ”Nu!” – spunea ea ferm și poftește înăuntru următorul candidat.

Am avut îndrăzneala să o întreb, la finalul interviurilor, când făceam împreună lista scurtă a candidaților pentru următorul interviu, ce nu i-a plăcut la tânărul acela. A ezitat să-mi dea un răspuns și s-a limitat la a spune ”noi suntem firmă serioasă, nu spunem bancuri. Astea sunt pentru timpul liber” ….Ahhh….da… uitasem că lucram la ”Inchiziție” și oricine îndrăznea să zâmbească era catalogat drept eretic, defăimător al regulilor stricte și nu avea dreptul de a lucra în așa ”măreață” companie. Bine că am plecat de acolo.

Morala. De fapt, ar fi trei morale:

1. Dacă ești recrutor, nu lua personal ceea ce spune candidatul (asta doar dacă nu te înjură direct, dar nu am auzit cazuri). Acordă-i timpul necesar (nu doar 15 minute) și nu uita că pentru el este un lucru foarte important că este în fața ta. Nu crede că, dacă ești recrutor, ai numai drepturi. Ai și responsabilități! Decizia ta poate influența viața unui om. Nu te juca cu astfel de lucruri!

2. Dacă ești candidat, nu spune bancuri și nici vreo altă remarcă despre blonde, olteni, ardeleni, moldoveni etc. la interviu, că nu știi pe cine ai în față. În cazul nostru, se vedea de la o poștă că doamna era blondă…

3. Dacă ai spus un banc și nu ai fost selectat doar din cauza asta, bucură-te! Probabil era cel mai bun lucru pentru tine: să nu lucrezi alături de oameni care nu știu să râdă.

Morala finală : ”Câteodată câștigi, câteodată înveți!”. Nu gândi că pierzi!

Pentru gestionarea emoțiilor din timpul unui interviu, poți citi câteva recomandări aici, Dacă ai vrea să mai citești și alte lucruri despre CV, scrisoare de intenție, interviu? Dacă da, poți lăsa un comentariu aici sau scrie-mi un e-mail.

foto: pixabay

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *