Convingeri limitative sunt acele reguli pe care le mai numim și ”principii” după care ne trăim viața. Luăm decizii pe baza acestor convingeri, fără să știm că uneori ele de împiedică să creștem, să evoluăm.
Am citit de curând o carte care expune, foarte pe înțelesul oricui (îmi place să inventez expresii), modul în care suntem influențați de mediul în care am crescut, am învățat și ne-am dezvoltat și cum ni s-au format multe convingeri limitative. Cartea se numește ”Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu” și este scrisă de dr. Menis Yousry. Aici am găsit o povestioară care se potrivește cu subiectul pe care îl abordez în acest articol:
”Într-un deșert mergeau niște călători cu cămilele lor. Se opresc să înopteze și își dau seama că nu le ajunge funia pentru a lega și ultima cămilă, așa că stăpânul ei se preface că îi leagă piciorul, atingându-i glezna, exact cum ar fi făcut dacă i-ar fi legat cu adevărat piciorul. Astfel, cămila a stat locului toată noaptea. Dimineața următoare, după ce toate celelalte cămile au fost dezlegate și călătorii pregătiți să pornească din nou la drum, camila ”legată imaginar” de picior a refuzat să se urnească, comportându-se exact ca și când ar fi fost legată. Stăpânul ei și-a dat seama imediat ce trebuia să facă: a mimat că o dezleagă, atingându-i glezna exact ca și când ar fi deznodat sfoara. Apoi cămila a pornit alături de toți ceilalți.”
La fel se poartă și marea majoritate a oamenilor: ca niște prizonieri ai propriilor convingeri limitative, captivi în percepții greșite ale realității.
Suntem influențați puternic de toate amintirile și experiențele trecute, chiar dacă nu suntem pe deplin conștienți de acest lucru. Avem anumite prejudecăți (convingeri limitative) și preferințe, chiar dacă, uneori, la nivel conștient, credem despre ele că sunt false. Suntem în stare chiar să ne certăm cu cei din jur, să renunțăm la prieteni și chiar la neamuri apropiate, doar pentru a ne apăra convingerile noastre. Interpretăm informațiile din jurul nostru, realitatea, gândirea, percepția și comportamentul celorlalți prin prisma a ceea ce noi credem că este corect. Dar suntem siguri că ceea ce noi percepem este corect? Dacă ar fi pe deplin corect, atunci de ce nu toți ceilalți consideră că este corect? De ce sunt mai multe interpretări ale realității? Ce este realitatea, de fapt?
Uneori, când devenim nemulțumiți de anumite lucruri din viața noastră, sau chiar de toată viața noastră, ne lăsăm în ”protecția” fricii. Reacția de supraviețuire în fața durerii este bazată pe frică. Nu conștientizăm acest lucru sau nu vrem să-l recunoaștem, dar ne comportăm lăsați conduși de frică: evităm anumite situații sau persoane, facem compromisuri, facem ce nu dorim, ca să nu supărăm, sau trecem la atac, vorbind prea mult, prea tare, agresând verbal, fugind de situații și de responsabilități, refuzând într-un mod ostil orice și pe oricine. Adoptăm aceste strategii crezând că ne vom depăși temerile, că nu vom mai suferi, dar, realitatea este că suntem conduși de acele convingeri limitative care ne-au construit mare parte din personalitate.
Toate principiile noastre sunt convingeri limitative?
Dacă, de când ne-am născut, chiar de când eram încă în pântecul mamei, am beneficiat de atenție din partea părinților și a celor din jurul nostru, ne-am simțit iubiți, apreciați, apoi, pe măsură ce am crescut, ni s-a dat un anumit grad de libertate în a lua decizii (ex: cu ce să ne îmbrăcăm, ce carte să citim, ce film să vedem etc.) și ni s-au explicat ”fațetele” unei situații în mod obiectiv, fără păreri personale, atunci ni s-au format convingeri pozitive și ne-am construit o personalitate cu puține temeri și limitări.
În schimb, dacă am crescut într-un mod mai neglijent, am fost criticați, niciodată lăudați, ca nu cumva ”să ni se urce la cap”, ne-ținuți în brațe, ne-mângâiați, ni s-au spus multe lucruri negative despre viață, despre oameni (ex: oamenii sunt răi, viața este grea, banii se câștigă greu etc.) și nici nu ni s-a spus ”Te Iubesc”, atunci ne-am format personalități știrbite, ologite și pline de convingeri limitative.
Partea mai proastă este că ne este greu să renunțăm la ceea ce credem că este normal pentru că nici nu ne dăm seama că ar fi ceva greșit, în neregulă cu noi și cu gândirea noastră. Căutăm vinovați pentru că este mai ușor să arătăm cu degetul în afara noastră și ne place să ne victimizăm (chiar dacă nu conștientizăm). Partea bună este că ne putem corecta toate acele convingeri limitative care ne împiedică să evoluăm. Singura condiție este să aruncăm o privire în interiorul nostru, obiectiv și corect, și să conștientizăm că avem nevoie de o schimbare a gândirii noastre.
Cum să ne identificăm acele convingeri limitative care nu ne sunt de folos
Cel mai important este acceptăm că nu ceea ce se întâmplă în afara noastră ne influențează, ci modul în care noi interpretăm situațiile respective. Vă mai relatez o poveste, pornind de la un pasaj pe care l-am citit în cartea ”Puterea prezentului” (excelentă carte, o recomand!) scrisă de Eckhart Tolle:
Să presupunem că ai rămas cu mașina împotmolit în noroi. Ambalezi motorul în speranța că vei reuși să scoți mașina. Pe măsură ce trece timpul și roțile se învârt, nu faci decât să te afunzi mai tare, iar starea ta devine tot mai tensionată. Începi să înjuri, dacă mai este cineva cu tine, țipi, poate chiar acuzând că acea persoană ar avea vreo vină. Te dai jos, înjuri noroiul, ziua, mașina, strada, primăria, dai cu piciorul în roți…și, constați că mașina nu iese oricum, în acest fel, cu această atitudine a ta, din noroi. Ai impresia că ”te-ai descărcat”, aceasta fiind o convingere limitativă. De fapt, te-ai încărcat cu negativitate. A crede că prin manifestare violentă te liniștești, este greșit, dar este greu să credem acest lucru pentru că așa am înțeles noi că funcționează lumea prin ceea ce am primit ca informații pe parcursul educației și vieții noastre. Până la urmă oricum vei găsi o soluție să scoți mașina din noroi. De ce ai pierde timp să te enervezi, să te manifești violent verbal (poate și fizic), în loc să te concentrezi pe rezolvarea problemei? Pentru că așa ai văzut poate la tatăl tău, la vecinul sau la profesorul tău și așa ai înțeles că trebuie făcut în astfel de situații. Și, ca lucrurile să fie ”complete”, după ce vei pleca cu mașina, vei suna prietenii pentru a le spune pățania ta. Ai nevoie acum de consolare, ai nevoie de mângâiere (poate acea mângâiere pe care nu ai avut-o când erai copil), ai nevoie să fii compătimit pentru necazul tău, dar și lăudat pentru că te-ai descurcat și ai ieșit din belea. Prin faptul că povestești întâmplarea nu faci decât să rămâi în povestea neplăcută, re-trăind de nenumărate ori starea de nervozitate prin care ai trecut. Este un consum de energie fără rost, care nu te ajută cu nimic. Ce poți face în schimb? Să iei lucrurile așa cum sunt: ai intrat în noroi, încerci să scoți mașina, nu poți? Cauți soluții, chemi ajutoare, apoi îți vezi de viață mai departe, te bucuri pur și simplu de viață. Este la îndemâna noastră să alegem să ne enervăm sau să luăm lucrurile ca atare și să le rezolvăm.
Pentru a ne identifica acele convingeri limitative care nu ne ajută să evoluăm este nevoie să fim atenți la reacțiile noastre în anumite situații, dar și la ”principiile pe care le avem”. De exemplu, expresia ”sunt gras și nu pot slăbi pentru că sunt pofticios și, oricum semăn cu mama care a fost grasă” are ca bază două convingeri limitative: a fi pofticios determină un corp gras și, dacă un părinte are o afecțiune, înseamnă că și copiii pot avea acea afecțiune. De fapt, acestea sunt mai degrabă frici care se ascund în spatele unor scuze. Sunt foarte multe cazuri de oameni pofticioși sau cu părinți supra-ponderali care nu sunt grași.
Rămânând pe subiectul ”nu pot slăbi” aș continua cu observația că greutatea excesivă are mai degrabă o cauză emoțională, nu neapărat o cauză legată de o moștenire genetică. Ar putea fi un obicei dobândit a felului în care mâncăm, după cum am văzut la părinții noștri, în familia noastră și chiar de la acel ”mănâncă tot” care ni s-a spus frecvent. Câteva convingeri limitative legate de modul în care mâncăm sunt: ”dacă nu mănânci două feluri de mâncare și desert, nu ai putere de muncă”; ”grasă și frumoasă”; ”trebuie să consumi lapte pentru a avea calciu”; ”cu o salată nu poți trăi”; ”mănânc o prăjitură ca să mă liniștesc” … și lista ar putea continua. Adevărul este că oamenii consumă mult mai mult decât le trebuie, iar industria alimentară face un marketing agresiv să ne convingă ca avem nevoie de multă mâncare. Mâncarea ne este, de multe ori, un fals aliat în anxietate, depresie și în perioadele mai dificile prin care trecem. Când vom conștientiza acest lucru, când vom săpa în adâncul nostru căutând adevăratele motive care ne determină să mâncăm excesiv, atunci vom putea să ne depășim limitările și să depășim ”poftele” și ideea că ”așa sunt eu”. după această conștientizare vom putea și să ne schimbăm modul în care ne alimentăm. Iată un exemplul în articolul ”Cum Sa Slabesti 25 kg. fara Cura de Slabire”.
Alte convingeri limitative care ne opresc din a ne dezvolta:
- „nu sunt la fel de bun(ă) ca el/ea, deci nu voi putea ocupa acel post”
- „nu îmi voi găsi un soț/o soție pentru că nu mai sunt oameni corecți în ziua de azi”
- „sunt urâtă, d-aia nu am un prieten”
- „așa sunt și nu mă pot schimba”
- „trebuie să iau notă mare la test, altfel sunt un ratat/o ratată”
- „nu voi lua examenul pentru că este prea greu”
- „nu întreb pentru că sigur va spune că nu se poate”
- „nu mă duc la doctor că cine știe ce boală îmi descoperă”
- „banul este ochiul dracului”
- „mai bine sărac și cinstit, decât bogat”
- „sunt prea bătrân(ă) să mai merg la vreun curs pentru a învăța ceva nou”
- „bărbații sunt numai după interes”
- „femeile sunt cheltuitoare”
- „copiii trebuie să facă tot ce le cer părinții”
- ….
Listă poate continua pentru că sunt enorm de multe convingeri limitative transmise din generație în generație. Multe dintre aceste expresii ne sunt atât de bine și adânc înfipte în subconștient că nici nu ne dăm seama cât de rău ne pot face și cât de mult ne opresc din evoluție.
Pentru a ne da seama cât de multe convingeri limitative avem, o metodă este să fim atenți la discuțiile pe care le purtăm, analizându-ne afirmațiile și negațiile. Apoi să ne întrebăm cum de am ajuns la acestea și dacă chiar ne sunt de folos. Poate părea dificil, dar nu este necesar să facem totul dintr-o dată. Și lumea a fost făcută în 7 zile! Important este să fim conștienți că avem convingeri limitative (toți avem!) și să ni le căutăm. Este posibil să ne dăm seama că avem nevoie de un ajutor și atunci putem apela la un specialist! Ne va ajuta să înțelegem de ce nu putem face un lucru sau altul, de ce nu ne înțelegem cu anumite persoane sau de ce nu putem obține ceea ce ne dorim.
Iată un exemplu prin care ne putem identifica anumite convingeri:
- Iți aștepți soțul, ai gătit și te-ai gătit pentru o cină romantică, dar soțul nu mai apare… – acesta este momentul care determină formarea unui scenariu
- Încep să te năpădească tot felul de gânduri: ”a uitat de mine, nu contez pentru el, alte lucruri sunt mai importante pentru el, are pe altcineva…” – acestea sunt acele gânduri care îți apar automat în minte datorită unor convingeri limitative
- Starea ta emoțională se schimbă, devii nervoasă și abia aștepți să apară soțul pentru a-l certa, a ”te descărca”, ceea ce și faci când acesta intră pe ușă: te repezi asupra lui crezând că știi deja ce gândește și ce a făcut
Cum ai fi putut reacționa? În primul rând să nu îți faci niciun scenariu! Dă la o parte orice gând ce îți vine în minte și așteaptă să apară el și să îl asculți. Poți preveni situația trimițând un mesaj cu ceva timp înainte de ora stabilită pentru a-i reaminti de cina voastră. Barbații mai uită, iar noi îi putem ajuta să-și amintească, dând la o partea convingerea limitativă că ei ar trebui să nu uite și să fie la fel ca noi.
Dacă după cearta ta cu soțul îți vei suna prietenele pentru a le spune ce ”ți-a făcut nenorocitul”, iar acestea își dau cu părerea: ”meriți mai mult..el nu te apreciază…este un porc….” sau ”ești fraieră că te complaci în relația asta…vaaaiii, săraca de tine…”, nu vei face decât să te adâncești în supărare și în convingerile tale despre relații, bărbați și viața în cuplu. Consumi energie într-o direcție greșită.
În concluzie, în toate domeniile vieții noastre ne lovim de mai multe sau mai puține convingeri limitative. Cu cât mai multe, cu atât mai rău pentru noi, cu cât mai puține, cu atât mai bine pentru noi.