Am fost mereu ”silueta”. Mâncam orice, oricând și oricât și nu mă îngrășam deloc, chiar dacă nu făceam sport. Eram foarte încântată și taaareee… comod îmi era! Nu stăteam cu grija cântarului, a blugilor care nu s-ar fi putut închide până sus sau a fustelor conice ce ar fi scos vreo burta disgrațioasă în afară. Dar bucuria asta a ținut până pe la 30 de ani, când lucrurile au început să se schimbe ….Unul câte unul, kilogramele nesuferite au început să se așeze pe silueta mea, împotriva voinței mele. Am început să mă îngrijorez și să mă interesez de regimuri mai mult sau mai puțin cunoscute, încercate de vedete sau de prietene. Am început să fiu atentă la ce mănânc, să cântăresc fiecare felie de șuncă, brânză sau friptură. Am aplicat-o și p-aia cu nemâncatul după ora 18:00, dar mi se făcea foame mai tare și aș fi mâncat mai mult! Corpul meu parcă lupta împotriva mea, eu luptam împotriva lui, nu ne mai înțelegeam, nu ne mai ajutam și nu ne mai bucuram unul de altul: el, corpul, de mâncarea pe care i-o ofeream, iar eu de forma lui atrăgătoare ce mă făcea să mă simt bine.
A trecut ceva timp în care frustrările se acumulau, iar kilogramele se depuneau. Încă arătam bine, doar blugii începuseră să țipe pe mine, renunțasem la a mai purta fuste și rochii strâmte sau scurte și nu era (încă) chiar atât de rău. Apoi au urmat nouă luni de sarcină, bucurie imensă pentru mine și soțul meu!
Urma să avem o fetiță și abia o așteptam. Nu mai contau cele 25 de kilograme (prea multe, într-adevăr) puse pe corpul meu, conta doar să avem un copil sănătos! Și fata mea așa este! Sănătoasă! A avut 4,1 kg la naștere și 54 cm. Mareee…cât un copil de o lună. Am ieșit din maternitate cu 10 kg mai puțin, dar cu 15 peste silueta mea obișnuită în care mă simțeam atât de bine…
Silueta? Pentru un timp, nu mai conta la fel de mult
A urmat o perioadă grea, nopți nedormite, griji, neglijență față de propria-mi persoană…cu siguranță mamele știu la ce mă refer. Stresul ”m-a ajutat” să mai pun câteva kilograme și ajunsesem la 86 …uufff…cât de greu îmi era…să mă mișc, să mă încalț, să urc până la etajul doi, să alerg după fetița mea în parc…Nu voiam să merg la plajă, la întâlniri cu prietenii….
Oare voi reveni vreodată la silueta mea? Oare va fi posibil? sau imposibil? Acestea erau întrebările ce ajunseseră obsesii. Începusem serviciul, unul nou și nu reușeam să mă integrez, iar acest lucru mă stresa mai mult. Mă înscrisesem și la facultate, că nu reușisem să le finalizez pe niciuna dintre cele două începute și aveam tot mai puțin timp. Silueta ajunsese să fie pe ultimul plan și aproape că nu mai speram să ajung măcar la 65 kg.
Am ținut-o așa vreo patru ani, încercând să schimb ceva în alimentație, dar orice încercare eșua foarte repede. Mintea mea nu accepta un nou stres. Da, un stres! Orice ar vrea cineva să spună, cura de slăbire, regimul, abținutul de la mâncare sunt factori de stres, cel puțin pentru perioada de început! Nu ai cum să spui, oricât ți-ai dori, că a te abține de la una sau alta, mâncăruri gustoase, dulciuri minunate, băuturi răcoritoare, este ceea ce îți dorești. Nu cred că este cineva mulțumit pe deplin mâncând doar broccoli și carne fiartă, bând apă chioară și sărind peste desert. Că o putem face, da! O facem când ajungem în starea de acceptare. Când mintea nu se va mai opune. Când motivația este atât de puternică, încât poftele gurmande sunt mult diminuate, dar nu pentru că te obligă cineva sau pentru că ”așa trebuie”, ci pentru că ai ajuns în punctul în care îți spui ”vreau atât de mult să slăbesc, încât mă pot sătura doar cu salată” și nu doar îți spui, ci crezi cu tărie în asta și găsești în interiorul tău acea forță care să te împingă mai departe, să te ajute să faci față provocării.
Când s-a produs acel declic în mintea mea, care m-a făcut să-mi doresc atât de tare să ajung din nou la silueta mea, abia atunci am simțit că pot face asta. Că voi putea renunța la mâncarea nesănătoasă și consumată aiurea, că voi putea sări peste desert și că mă voi mulțumi doar cu apă plată și salată. În 11 luni am slăbit 25 kg., ceva mai mult decât aș fi vrut, și am început să mă simt din nou bine în pielea mea. Cum am reușit? Am scris într-un articol dedicat: Cum Sa Slabesti 25 kg. fara Cura de Slabire. Am tendința să mă îngraș, așa reacționează corpul meu acum, dar mă controlez destul de bine. Am învățat lucrul ăsta și acum eu îmi stăpânesc corpul, nu el pe mine! Am studiat, am învățat, am fost la cursuri (obținând și certificări) și am înțeles că, dincolo de mâncare și modul în care ne alimentăm (mai precis, ne îmbuibăm necontrolat), suntem suflete neîmpăcate cu viața noastră, avem nemulțumiri și frustrări și ne găsim un (fals) aliat în mâncare și în activitatea de ”a mânca”. Abia când reușim să înțelegem pe deplin acest lucru și să acceptăm că este nevoie ca prima dată să ne ”aranjăm” partea emoțională, vom putea respecta niște reguli de alimentație care ne vor ajuta să ne recăpătăm silueta mult dorită.
foto: pixabay
