craciun sarbatoare crestina

Crăciun! De fapt, ce este această sărbătoare?

M-am întrebat de multe ori ce este, de fapt, Crăciunul. ”Vacanță de iarnă, zile libere, relaxare, distracție…” – ar răspunde cei ce muncesc mult și așteaptă cu nerăbdare momentele de odihnă și destindere. ”A doua mare Sărbătoare Creștină după Paște” – vor spune bătrânii și preoții. ”Perioada din an în care trebuie să fim mai buni, să oferim cadouri, să ne amintim de rude și prieteni…” – ar spune alții. ”Momentul lui Moș Crăciun” – vor răspunde copiii (și nu numai) dornici de cadouri cât mai multe.

Dar, de fapt, ce este Crăciunul?

Am stat de vorbă cu un teolog, să înțeleg mai bine sursa acestei sărbători. Nu te gândi că vor urma rânduri habotnice. În niciun caz. Nu sunt genul bisericoasă. Chiar deloc! Mai degrabă cred că voi sparge mitul Sărbătorii, spre supărarea unora…dar, avem cu toții dreptul la propriul punct de vedere, nu?

Crăciunul nu a fost întotdeauna considerată o sărbătoare creștină. În primele trei secole de creștinism, a existat o opoziție puternică pentru sărbătorirea zilelor de naștere a martirilor (și inclusiv a lui Iisus). Mulți Părinți ai Bisericii își exprimau sarcasmul cu privire la obiceiul păgân de a celebra zile de naștere. Ei socoteau că, de fapt, martirii și sfinții trebuiau să fie proslăviți la data morții lor, considerată data „adevăratei lor nașteri”.

Cei mai mulți creștini (din anii 100-300 d.Hr) erau scandalizați de veselia exagerată a sărbătoriri zilelor de naștere, văzând această practică ca pe o reminiscență a păgânismului, în special al Saturnaliilor (sărbătoare în onoarea zeului roman Saturn ținută pe 25 decembrie, cunoscută și ca ziua nașterii zeilor).

Enciclopedia Catolică spune: 

„cu privire la data nașterii lui Christos, Evangheliile nu ne oferă niciun indiciu.”. 

Alegerea datei de 25 decembrie pentru sărbătorirea nașterii lui Iisus a fost introdusă de biserică în secolul al IV-lea, sub domnia lui Constantin cel Mare (ce avea drept țel stârpirea păgânismului din Imperiul Roman), înlocuind Saturnaliile. De ce? Pentru a fi mai ușor de acceptat și asimilat de către oameni. Aș zice că Biserica s-a folosit de popularitatea acestei sărbători (păgâne, de altfel) pentru a o înlocui cu una creștină (și a-i fi mai ușor să-și manifeste astfel influența).

Totuși, chiar și după sute de ani, Crăciunul nu era acceptat peste tot ca sărbătoare. Oliver Cromwell (lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală – „Commonwealth” – dar și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei.) s-a arătat împotriva „tradițiilor păgânești”, precum pomii împodobiți și colindele, și a interzis Crăciunul printr-o decizie oficială a Parlamentului englez din 1644.

„E una dintre cele mai mari absurdități de sub cer să cred că există vreun dram de religie în păzirea Crăciunului”

– susținea Charles Spurgeon (predicator englez între anii 1851-1891). 

Henry Ward Beecher (cleric american, din a doua jumătate a sec. al 19-lea, cunoscut pentru susținerea abolirii sclaviei) vedea sărbătoarea Crăciunului ca pe o instituție romano-catolică și mărturisea:

„pentru mine Crăciunul e o zi străină, și voi muri așa.”

Având în față doar câteva din multitudinea de date istorice despre această ”sărbătoare” și corelând cu faptul că nu există date certe privind nașterea lui Iisus (care, se pare că a fost până în luna noiembrie), apare firesc întrebarea:

”De fapt, ce este Crăciunul?”

Omenii se raportează cu bunăvionță la mesaje biblice transmise de Iisus, mesaje despre capacitatea – ce vine din interiorul sufletului – de schimbare în bine și de iubire necondiționată. Din această perspectivă, nașterea lui Iisus, întemeietorul creștinismului, se impune a fi sărbătorită pentru ca oamenii să fie (mai) conștienți de acest lucru, pentru a-și aminti de morală, de bunătate, de respect și de toate lucrurile pe care ar trebui să le facem permanent, nu doar cu ocazia unei Sărbători.

Din păcate uităm repede, uităm chiar și în zilele de sărbătoare. 

”Crăciunul NU este perioada din an în care trebuie să fim mai buni și să dăruim, ci perioada care trebuie să ne reamintească cum trebuie sa fim tot anul”

– precizează, cu un amsetec de fermitate și blândețe în voce, teologul din fața mea (care a dorit să-și păstreze anonimatul).

”Crăciun vine de la creștin, termen ce-i reprezintă pe cei ce cred în Iisus. Să fii creștin nu înseamnă să fii habotnic și să faci lucruri pe care nu le simți, doar pentru a da bine în ”poza”. Nu înseamnă să mergi la biserică doar să vezi cine mai apare pe acolo și cu cine să mai clevetești. Asta se face la cârciumă sau în club. Sărbătoarea Crăciunului trebuie să ne dea o stare de bine, sentimente de împlinire și motive în plus de a fi generoși cu cei ce nu au prea multe” precizează în continuare teologul anonim.

Legendele ne mai spun că obiceiul de a oferi cadouri de Crăciun a rămas de la Martin Luther care a ”promovat” acestă nouă datină în anul 1535 cu scopul de a-i face pe copii să devină interesați de Iisus și să uite de Nikolaustag (sf. Nicolae din 6 decembrie) care era un obicei catolic prin care se ofereau cadouri. Prin această ”tactică de marketing” (trebuie să recunoaștem că este o tactică), se dorea ca datina catolică a cadourilor de sf. Nicolae să fie înlocuită cu un obicei asemănător, dar sărbătorit la Crăciun.

brad craciun Crăciun! De fapt, ce este această sărbătoare?

Tot Martin Luther este ”responsabil” de obiceiul împodobirii Bradului de Crăciun. Legenda spune că Luther a văzut stelele unei nopți senine licărind printre creungile unor brazi și a vrut să împărtășească acel sentiment de bucurie profundă, dar nu a știut cum să se exprime în cuvinte, așa că a tăiat un brad, l-a dus în casă, apus câteva lumânărele aprinse pe crengi (să imite stelele) și a arătat familiei cât de frumos este ”cerul” de Crăciun.

Din păcate, în fiecare an, Iisus (personajul principal al Sărbătorii) este tot mai mult pierdut din vedere și înlocuit de brazi, globuri, Moș Crăciun, cadouri, mâncare și băutură multă. Tot mai comercială, Sărbătoarea Crăciunului devine tot mai mult o sărbătoare, cu înțeles de petrecere, festivitate, pierzându-și sensul religios (pe care, se pare, nici nu l-a avut la început). O sărbătoare a banilor cheltuiți cu o viteză năucitoare. Iisus se pierde, credința se pierde, bunătatea se arată precum o nălucă ce trece în mare viteză, iar noi revenim. Revenim la ceea ce suntem de fapt, iar săbătoarea în sine a rămas așa cum a fost de la început.

Sună dur, sună păgân, sună ateu, sună ingrat? Da. Poate suna așa. Totuși, eliberarea de prejudecăți, refuzarea falsificării unei tradiții vechi și respingerea unei sărbători impuse și transformate în negustorie, sunt năzuințe interioare ce ar trebui să-l facă pe omul contemporan să caute răspunsuri. Oricare ar fi răspunsurile, important este să fii împăcat cu tine și cu alegerea ta.

”Sper ca Sărbătoarea Crăciunului să îți aducă tot ce e mai bun în suflet și să rămână acolo tot restul anului” (urare din partea teologului cu viziune realistă și adaptată zilelor noastre).

Îți doresc și eu să ai forța interioară să crezi în ce crezi TU și să sărbătorești așa cum simți TU!

foto: pixabay

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

1 comentariu

  1. Foarte interesant.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *