Povești pentru copii și povestea mea – de la vis la realitate

Povești pentru copii care aduc alinare, trezesc curiozitatea sau dau răspunsuri, povești de viață ale oamenilor care au avut curajul să-și arate vulnerabilitatea, dar și povești despre schimbare, creștere, depășirea temerilor și trecerea peste obstacole – toate acestea alcătuiesc astăzi menirea mea de a scrie. Dar nu a fost mereu așa…

Cum am ajuns să scriu povești, deși visam să fiu învățătoare

Când eram mică mă imaginam în fața unei clase de copii. Visam să fiu învățătoare, să explic și să arăt lumea prin ochii mei. Jocul meu preferat era să predau. Aranjam cele două păpuși pe care le aveam într-o clasă imaginară din camera mea, alături de câțiva elevi, imaginari și ei, și le explicam tot ce ne învățase învățătoarea la școală în acea zi.

Mai târziu, când am crescut, lecțiile mele erau mai ales de matematică, pentru că aceasta era materia mea preferată. Îmi plăcea să fac legături între cifre și ceea ce simțeam că simbolizează ele, fără să știu atunci că era primul semn al pasiunii mele viitoare pentru numerologie. Scriam cu creta pe spatele ușii de la camera mea, pe care mi-o imaginam drept tabla din clasă, și compuneam teste în numele elevilor mei imaginari. Uneori rezolvam testele cu greșeli intenționate, doar ca să le corectez apoi cu creion roșu, intrând cu totul în rolul de învățătoare.

La finalul gimnaziului m-am înscris la liceul pedagogic, convinsă că acesta era drumul meu. Am trecut cu bine probele de sport, desen și dicție, unde chiar am primit laude, dar m-am împiedicat la proba de muzică. Nu am reușit să impresionez cu cântecelul meu și am fost respinsă. Am suferit mult timp din această cauză pentru că nu înțelegeam de ce trebuia să conteze atât de mult muzica. Îmi spuneam cu ciudă că nu am întâlnit nicio învățătoare care să cânte la clasă.

Mult mai târziu am înțeles că Universul îmi pregătise un alt drum, unul în care vocea mea nu avea să fie muzicală, ci scrisă, și în care totuși urma să-mi împlinesc visul de copil printr-o altă formă.

Primele povești le-am inventat pe la zece ani. Atunci am început să scriu și poezii, mai mult triste, dar pline de întrebări și emoții. Poveștile le spuneam surorii mele, iar ea mă întreba de unde le-am auzit. Răspunsul era simplu: nu le auzisem, le inventasem. Atunci mi-am dat seama că pot crea lumi care să prindă viață în mintea altcuiva.

Mai târziu, viața m-a dus pe un drum aparent foarte diferit. Am lucrat în vânzări, iar poveștile mele s-au transformat. Nu mai erau despre personaje fantastice, ci despre produse. Însă mi-am dat seama că și un produs are povestea lui: cum a fost creat, cui se adresează, ce rol are și de ce este important să știi când să-l folosești. Îmi amintesc cum un client mi-a spus, după ce i-am relatat povestea unui roller cu cerneală rezistentă la apă, că am descris atât de frumos și convingător, încât de atunci va scrie doar cu acel tip de roller. Atunci am înțeles că nu contează subiectul, ci modul în care spui povestea.

Povești pentru copii: inspirația care m-a făcut să scriu pentru cei mici

Adevărata întoarcere la scrierea de povești pentru copii a venit odată cu fiica mea. Ea a fost scânteia. Pentru ea am început din nou să inventez povești, unele terapeutice, ca să o ajute să depășească frici, altele pur și simplu pentru amuzament. Îmi amintesc emoția din ochii ei când a auzit prima poveste care nu exista înainte să o inventez. Era uimire, curiozitate și bucurie pură. Am trăit atunci revelația că o poveste poate fi un dar unic, un fir invizibil între inimile noastre. La început le rosteam și atât. Apoi, într-o seară, mi-a spus ceva care m-a schimbat: „Mami, scrie-le, să nu le uiți.” Cu toate că mă întrebam: „De ce le-aș scrie? Cui i-ar fi de folos?” – am simțit un fior în inima mea și m-am vizualizat ca autor de povești pentru copii. Și am început să le scriu. Poate părea un detaliu mic, dar, pentru mine, a fost momentul în care am simțit că poveștile mele nu mai sunt doar pentru o seară, ci pentru un drum întreg.

Scrisul pentru copii este pentru mine o combinație libertate și responsabilitate. Libertatea de a-mi lăsa imaginația să zboare în cele mai neașteptate direcții, dar și responsabilitatea de a transmite ceva valoros. Îmi place ca prin poveștile mele să le dau copiilor mesaje simple și clare: curajul de a încerca, bunătatea ca alegere, responsabilitatea ca parte firească a vieții și, mai ales, curiozitatea de a explora lumea.

Astăzi, când mă uit în urmă, îmi dau seama că dorința mea de a fi învățătoare nu a dispărut niciodată. S-a transformat. Nu am o sală de clasă cu bănci și manuale, dar am o altă „clasă” mult mai mare: fiecare copil care citește sau ascultă o poveste scrisă de mine. Prin ei trăiesc acel vis din copilărie, într-un fel pe care nu mi l-aș fi imaginat atunci. Și adevărul este că acest drum mă împlinește mai mult decât m-aș fi așteptat.

De ce scriu povești pentru copii?

Pentru că îmi place să le văd bucuria din ochii, să-i simt cum devin încrezători, cum se liniștesc sau cum învață ceva fără să-și dea seama. Scriu pentru că poveștile creează legături. Pentru că ele pot lăsa în urmă amintiri frumoase și repere de viață. Și mai scriu pentru că fiecare poveste e și pentru mine o ocazie de a redeveni copil, de a mă bucura de simplitatea și de frumusețea lucrurilor mici.

Și, dacă mă întrebi, nu am de gând să mă opresc.

Poveștile mele pentru copii sunt adunate în cărți care așteaptă să fie citite și iubite. Intră pe povesti-magice.ro și descoperă-le.

imaginile din articol sunt realizate în canva