greseli

De ce este bine să ne vedem greșelile ca lecții

Greșeli…acest cuvânt care sperie atât de mult și pe atât de mulți….

”Aș fi vrut să fi făcut mai mult, mai bine, mai la timp….aș fi vrut să nu fi spus….aș fi vrut să nu mă fi dus….aș fi vrut să….aș fi vrut să…… Dacă aș fi făcut…acum aș fi avut….”.

Sunt câteva exemple de gânduri pe care mulți dintre noi le avem uneori și nu este chiar ceva rău, atât timp cât nu rămânem doar cu aceste gânduri în minte, atât timp cât nu ne lăsăm copleșiți.

„Nu înveți să mergi urmărind niște reguli. Înveți prin încercări și căzături repetate.”

Richard Branson

Dacă ar fi să ne iasă totul perfect unde ar mai fi provocarea? Cum am mai încerca ceva nou? Cum am mai învăța?

De exemplu, dacă nu am reușit să comunicăm eficient cu cineva, cum ne-am da seama că avem nevoie să ne îmbunătățim comunicarea? Avem două posibilități: primim feedback negativ (direct sau indirect) sau ne dăm singuri seama că ceva din ceea ce am spus a fost nepotrivit. Astfel, suntem în situația în care pot apărea regretele sau arătăm cu degetul și căutăm scuze și vinovați. Da, din păcate există și oameni (mulți) care nu se uită ”în propria grădină” și nu acceptă că ar avea nevoie de vreo îmbunătățire privind propriul mod de a comunica. Dar nu despre acei oameni, care nu își recunosc greșelile, discutăm aici, ci despre cei care își dau seama că ceva ce au făcut nu a fost potrivit la un moment dat. Subliniez faptul că o greșeală, corect identificată și trecută pe lista ”de îmbunătățit”, este o lecție din care trebuie să învățăm! Vorba lui Robert Kiyosaki care ne îndeamnă:

„Nu pierdeți o greșeală bună, învățați din ea”.

Cu alte cuvinte, ar trebui să ne bucurăm când facem o greșeală pentru că în acest fel învățăm ceva. Fiecare greșeală are un sens, un rost pentru noi și, când vom reuși să acceptăm acest lucru, vom trece la un alt nivel, acela de acceptare!

Felul în care ne vedem greșelile ne va arăta cât de repede cădem sau ne ridicăm și mergem mai departe. Aș putea spune, citându-l pe N. Hill,

”fiecare eșec, fiecare durere, poartă sâmburele unui beneficiu egal sau chiar mai mare”.

Greșeli – cât de multe?

Să trăiești în regrete, analizând iar și iar greșeli și situații, este ca și când te-ai învârti într-un carusel, chiar dacă îți este rău și știi că nu e bine ce faci, dar te învârți în continuare sperând poate că acel carusel se va opri și o dată cu el și durerea ta. Nu, nu e bine. Coboară din carusel, lasă-l în urmă și mergi mai departe. Reține că nu e pentru tine acea ”învârteală” și nu te mai urca în carusel. Iar dacă o vei face iar, fă-o după ce ai învățat să nu-ți mai fie rău. Cam despre asta este vorba. Despre a accepta, a învăța și a merge mai departe. Data viitoare amintește-ți ce nu a mers bine și fă în alt fel. Ar putea fi vorba, uneori, despre anumite emoții care sunt mai dificil de gestionat. Învață să gestionezi aceste emoții.

O greșeală este ca o poartă către noi orizonturi, nu o barieră. Atât timp cât acceptăm această perspectivă și deschidem poarta cu fruntea sus și speranță, vom ajunge departe pe drumul dezvoltării noastre. Dar, dacă ne oprim în fața barierei să ne plângem în pumni și să căutăm vinovați, vom sta acolo, în acceași ”haină” a neputinței noastre.

”Toți fac greșeli, dar numai înțelepții învață din greșelile lor”

Churchill

…iar eu susțin această idee, mai ales că am întâlnit oameni înțelepți! Înțelepciunea ține de acceptare, în primul rând, iar pentru a accepta că greșeala face parte din firea umană, ai nevoie de înțelepciune.

pexels brett jordan 7952673 De ce este bine să ne vedem greșelile ca lecții

Este nevoie să mai înțelegem ceva. Să înțelegem de ce ne vedem greșelile ca pe ceva rău? Pentru că suntem judecați de alți oameni? Pentru că nu ne place ca ceilalți să se uite ”strâmb” la noi? Pentru că ne este rușine? Pentru că suntem diferiți? Pentru că avem un orgoliu și ne doare părerea celorlalți? Pentru că ne raportăm la niște reguli?

Nu vorbim despre greșeli care țin de încălcarea legii sau a drepturilor omului. Vorbim aici despre ceea ce facem noi și pare a fi greșit pentru că ceilalți ne dau un astfel de feedback. Considerăm că am făcut o greșeală când alții ne-au spus, în orice fel posibil (verbal, non-verbal, direct, indirect etc.), că am greșit. De câte ori, același lucru pe care l-ai făcut sau l-ai spus, dar în prezența unor persoane diferite, a fost considerat o dată bun, iar altă dată greșit? Deci? Cine decide ce este greșeala? De ce am suferi pentru că cineva a considerat că am greșit? Poate pentru că ne interesează acea părere, dar atunci este vorba despre altă poveste.

Mă opresc aici cu această dezbatere, care, în mare parte este un dialog interior pe care am vrut să-l împărtășesc aici.  

”Perfecţionismul este inamicul fericirii. Acceptă faptul că eşti perfect imperfect. Învaţă din propriile tale greşeli şi iartă-te, doar aşa vei fi mai fericit. Greşim pentru că nu suntem perfecţi. Învaţă din greşeli, iartă-le şi du-te mai depatre.”

Roy T. Bennet

foto: pixabay

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *